„Omulețul din perete” sau pledoarie pentru creație

 

Titlu: Omulețul din perete

Autor: Marian Coman

Nr. pagini: 216

Editura: Nemira

Colecția: n'autor

Descriere:

Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva?

Cala, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârtesc multe dintre poveștile din carte. Sevăn, un bătăuș get-beget dintr-un sat uitat de lume. Fifi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofana, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme și comori. Mile, un băiat dintr-un internat, care cunoaște un secret ce va schimba totul. Acestea sunt doar câteva dintre personajele care își dau mâna și te ghidează într-o aventură nebună, provocatoare, fără pereche. Ești pregătit să descoperi lumea cu alți ochi?

........................................................................................................................................................................................................

Și acum eu:

Când am luat cartea asta în mână, nu știam la ce să mă aștept. Am început-o într-o pauză de la învățat în sesiune, când simțeam că nu se mai prinde nimic de mine; alea 20 de minute pe care aveam de gând să le folosesc citind s-au transformat într-o oră și 20 de minute, ups.

Lumea construită de Marian Coman este o lume fantastico-reală. Personajele sunt desprinse dintre noi: țiganul care vinde pești, copilul cu scandal în casă, baba despre care toată lumea crede că-i vrăjitoare. În tot acest cadru atât de realist, el introduce elemente ale fantasticului pe nesimțite: o baie întunecată devine un difuzor al infernului, o carte de ciocolată se infiltrează într-un internat și aduce libertate, iar niște umbre de pe perete conturează un portal spre universul pre-literă.

Pe parcursul lecturii, tu, ca cititor, ești provocat să gândești, să faci conexiuni între personaje și între subiecte ca să le înțelegi. E o carte care îți pune în mișcare câteva rotițe: uneori ai impresia că apar lucruri din neant (nu într-un sens rău, doar că nu vezi legătura), pentru că apoi să scoți sunetul ăla tipic „Aaa!..” și să citești mai departe încântat de artificiu.

Mi-au plăcut tare mult descrierile care împodobesc textul. Din loc în loc, autorul (re)vine cu așa o viziune faină asupra unor aspecte încât tot ce vrei să faci după ce citești fragmentul e... să-l mai recitești o dată. Prin ochii lui, universul devine altul, mult mai profund, mai complex și mai colorat decât îl vede omul obișnuit.

Bătea vântul în rafale scurte și repezi și aducea cu el stropi de apă sărată. Mirosea a alge și scoici, iar din cer aluneca noaptea. Am simțit că am lacrimi în ochi și, pentru o clipă, mi s-a părut că din mare ies flăcări.

Omulețul din perete abordează o gamă variată de teme, însă dintre ele se remarcă în (aproape) fiecare poveste lumea cărților. Copii inocenți și bunici plini de poveste, adulți porecliți după fel de fel de ciudățenii, toți ajung să simtă puterea cuvintelor. Și, simțind-o, nu pot decât să roage și să implore chiar creatorul: Scrie! Viața îți stă în peniță! Noi avem sânge de cerneală!

...când el își va aminti de misiunea lui și de faptul că trebuie să scrie, să ne scrie, atunci o vei avea și pe mama ta, și pe Siril, și pe toți ceilalți de care ți-e dor. Ne vei avea pe toți cei de acum și pe toți cei pe care el îi va naște până la finalul zilelor lui. (...) Și vom avea șansa să trăim chiar și după ce el nu va mai fi.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, iar de unele personaje chiar m-am atașat emoțional (Lala ❤️). Însă, în timp, cred că o să păstrez din ea impulsul de a scrie. Și conștiința că, uneori, viața chiar e în mâinile noastre.