Unde fugim de-acasă? || jocuri

În această etapă a vieții suntem foarte dornici de aventură. Ăsta e și motivul pentru care nu spunem nu ieșirilor, călătoriilor sau taberelor: vrem să gustăm cât mai mult din comorile ce ne stau înainte. 

Este un aspect despre care nu vorbesc decât puțini tineri: organizarea. E clar că o excursie reușită e una bine organizată! Am experimentat asta de-atâtea ori: 3 zile la munte sunt precedate de o săptămână de organizare, de o săptămână în care o mână de oameni încearcă să facă planuri și programe, ținând cont de locul ales, de vreme, de numărul și tipul de participanți.

De obicei, ajung și eu să mă număr printre organizatori și se pare că mai mereu ocup locul persoanei care pregătește jocurile și activitățile de socializare. În goana mea după idei, am ajuns să fac o listă frumușică de activități și astăzi vreau să vă prezint și vouă câteva dintre ele, poate vă vor fi de folos.

Joc roșu-verde-albastru

Număr de persoane: irelevant
Materiale necesare: 3 foi colorate: roșu, albastru, verde (sau 3 baloane)
Desfășurare: 
liderul pune câte o foaie de fiecare culoare în zone diferite ale încăperii și îi invită pe participanți să se îndrepte către zona care caracterizează cel mai bine starea lor:

Roșu=sunt stresat, mă simt incomod, dar sunt curios de ce se va întâmpla, aș vrea să rămân să văd

Albastru=aș vrea să plec sau sunt nepăsător față de ce se va întâmpla

Verde=sunt entuziasmat de ce va urma, mă bucur să fiu aici

- după ce copiii se împart, liderul/liderii pot pune întrebări simple privind alegerile participanților (de ce aici?, ce crezi că se va întâmpla) etc.

Joc rețeaua prieteniei

Număr de persoane: irelevant
Materiale necesare: ghem de sfoară
Desfășurare: 

- liderul are un ghem de sfoară în mână

- liderul aruncă ghemul unei persoane, păstrând un capăt al aței în mână; înainte să-l arunce, spune un lucru pe care îl apreciază la persoana respectivă

- după ce toți participanții sunt prinși în rețeaua prieteniei, liderul valorifică „pânza” pentru a ilustra modul în care se realizează relațiile interumane, precum și importanța unității (se poate discuta și despre ce se întâmplă când cineva scapă ghemul → relația nu se creează/este disfuncțională)

- fiecare trebuie să țină minte de la cine a primit ghemul

- ghemul se aruncă înapoi de la ultimul la penultimul etc, înfășurându-se; înainte de aruncare, fiecare spune ce îi place să facă în timpul liber

Joc „O, Veneția!”

Număr de persoane: irelevant
Materiale necesare: -
Desfășurare: 

- liderul explică regulile

- fiecare participant trebuie să spună, pe rând, în diverse moduri, expresia „O, Veneția!”, iar ceilalți trebuie să ghicească emoția din spatele expresiei

- în final, liderul face o scurtă concluzie despre modul în care identificarea emoțiilor celorlalți ne ajută în relaționarea cu ei

Joc „Muzică și numere”

Număr de persoane: +10
Materiale necesare: un dispozitiv pe care se poate pune muzică
Desfășurare: 

- liderul aranjează participanții în cerc și dă drumul la muzică

- cât timp muzica merge, participanții se mișcă în cerc

- când muzica se oprește, liderul spune un număr corespunzător unei activități pe care participanții trebuie s-o facă:

1 - să se așeze într-un genunchi, poziția „inelul de logodnă”

2 - să se prindă de mâini cu un alt jucător

3 - să formeze o piramidă cu alți 2 jucători (2 în genunchi, unul în picioare în spatele lor)

4 - grupuleț de 4 persoane cu mâinile puse în mijloc stil „hip hip hura”

5 - o linie alcătuită din 5 persoane

- jucătorii care nu se intră în formația cerută de număr, ies din joc

Voi ce jocuri mai știți? Spuneți-mi în comentarii! :) 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Secret Santa #5 - Pandemic Edition

Prăjitură cu OREOrice-ar ieși